Mi-ai luminat iubirea...

 In codrul verde si pustiu,
Rasare mandra luna..
Si scalda-n raze raul lin,
Dar si pe mine acuma.
Eu sunt aici stau si privesc,
Minunea vietii noastre,
Un univers ce ne-a creat,
Un univers in soapte,
In soapte acuma imi vorbesc,
Si raul dar si zarea..
Caci m-am pierdut in largul ei ,
Dar n-am aflat uitarea.
Un univers ce m-a creat,
Sa fiu un om acuma,
Mi-a dat un suflet un destin,
Si sa iubesc natura,
Un om sensibil cei cuprins,
De dor si de uitare...
Un om ce v-a iubii mereu ,
O lume asa de mare.
Si printre lacrimi,ma privesc,
In reflectari de ape,
Eu doar pe tine te zaresc,
Cum imi rasari din ape.
In codrul verde si pustiu,
Sunt eu si doar natura,
Imi susura in gand sa fiu,
Cu tine totdeauna.
Si in ecoul cel aud,
Printe vai si ape...
Esti tu o fiinta chip de lut,
Ce-ai rasarit din ape.
Privesc in ochii tai si simt,
Ce fiinta minunata,
Ce m-ai cuprins cu liniste,
O dragoste curata.
Si gura ta cu buze dulci,
Imi spune bland acuma,
Minunea vietii noaste e...
Sa ne aflam menirea,
Minunea mea a renascut,
Din revarsari de ape,
Si dorul cel nemarginit,
Se duce lin pe ape,
Un univers ce ma creat,
Pe mine si pe tine....
Ca o cascada de lumini...
Mi-ai luminat iubirea.


      Autor: Iris Yrinad